Evenimentul promite cea mai spectaculoasă ediție de până acum, pregătită pentru toate vârstele și pentru toți cei care iubesc atmosfera unui show aviatic autentic. Publicul va avea ocazia să urmărească demonstrații aeriene impresionante, evoluții de acrobație, parașutiști, aeronave spectaculoase, dar și expoziții și demonstrații dedicate pasionaților de mașini și motociclete.
Pe lângă momentele din aer, organizatorii pregătesc și numeroase surprize la sol. Vizitatorii vor putea descoperi roboți, zone expoziționale și activități dedicate întregii familii, într-un eveniment care îmbină aviația, tehnologia și cultura motoarelor într-un singur spectacol.
Una dintre atracțiile anunțate pentru ediția din acest an va fi o întrecere spectaculoasă între un avion aflat în zbor și mașini de mare putere, desfășurată pe pista aerodromului.
Ploiești Airshow a devenit, de-a lungul anilor, mai mult decât un simplu show aviatic. Atmosfera creată pe aerodrom, sunetul motoarelor, emoția demonstrațiilor și comunitatea formată în jurul pasiunii pentru zbor transformă evenimentul într-o experiență specială pentru public.
Accesul publicului va începe de la ora 12:00, iar demonstrațiile aeriene sunt programate să înceapă în jurul orei 14:00.
Evenimentul se va încheia seara, cu foc de artificii.
Intrarea este liberă.
Invităm toți pasionații de aviație, fotografie, automobile și adrenalină să ia parte la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului!
În perioada 11.11.2022 – 13.11.2022 Aeroclubul României a participat la ședința anuală a Comisiei Internaționale de Acrobație a FAI – Federația Aer...
Vineri, 26 aprilie, dăm startul demonstrațiilor aeriene din acest sezon! Pasionații de aviație mici și mari se vor bucura de prezența echipei de...
Aerodromul Deva a fost, la finalul acestui sezon de zbor, gazda celei de-a doua ediții a Cupei „Toganel Ștefan – TOGO...
În perioada 24-25 octombrie, Aeroclubul Teritorial București a găzduit ediția 2026 a Cupei „Aurel Vlaicu” – concurs d...
Campionatul Național de Acrobație cu planorul 2026 - Clasele Sportsman și Intermediate a ajuns la final! 14 pilo...
În perioada 6–11 octombrie, Aeroclubul Teritorial „Aurel Răican” Brăila-Ianca a găzduit Campionatul Național de Raliu...